Inca mai astept.
Nu am uitat cand m-ai atins ultima data. Parfumul mainii tale,aroma aceea atat de cunoscuta si draga.
Uneori e totul atat de indepartat,incat nici eu nu mai cred ca a fost vreodata.
Poate sunt vreun Ulisse blestemat sa traiasca pribegind,departe de o Penelopa morganica..
De atata timp,traiesc intre Scilla si Caribda,printre fantezii pierdute in desertul sufletului meu. Amandoua musca din mine,animalic,dorinta,durere, deznadejde.Uneori ma pacalesc ca o sa fiu fericit,haha,ce bestii.
Un zambet,o privire . Esti inca in memoria mea,pala imagine a ce ai fost atunci. Uneori ma chinui sa-mi reamintesc trasaturile tale,dar nu mai pot reconstitui,ramane doar ideea de tu .
Ulisse se pierde fara tine,Penelopa necredincioasa. Corabia lui, incepe sa semene tot mai mult a deconstructie. Panzele sunt rupte,ciuruite de furtuni,lemnul putred,abia de mai pluteste,desi uneori ma mint,ca a ramas aceeasi corabie falnica si mandra,ha..
Am incercat  sa ma consolez cu Circe,sau cu Caliope,stii ?? Nu puteau satisface decat animalul din mine,si rand pe rand, au disparut si ele.
E frig,de atatea nopti calatoresc catre niciunde.Stropi reci imi uda fata nerasa de saptamani (daca m-ai vedea acum,ai crede ca am incurcat povestile,iar eu sunt Tarzan,imi zic ,razand prosteste).
Uneori,adorm pe punte,imbracat in zdrentele ce odata au fost fala armatei Spartei. Te visez,esti aici,intind mana catre tine,dar esti doar fum. Si ma tin cat pot de imaginea ta.
Alteori , in noptile cu luna plina,meditez la cat e de proasta aceasta furnica ce se numeste om,cum se zbate,cum se da de ceasul mortii pentru..pentru ce ?! Zambesc atunci,strangand in mana undita cu care mai pescuiesc.
Nu se vede pamant. Nenorocitilor,rad ,intinzand pumnul spre cer, va amuzati nu-i asa ?! Biete momai,in palatul vostru olimpian,hranindu-se cu dramele furnicilor de dedesubt !
Ma apuca plansul dintr-o data. Lacrimi curg usor pe barba,amestecandu-se cu apa de pe punte. Sa fiti blestemati cu totii ! Tot ajung eu la liman ! O sa vedeti!
Luni trec,apoi ani..Din Ulisse cel falnic,a ramas doar un batranel,slab si garbovit,agatat de punte,scrutand prizontul.
Intr-o dimineata,vad ceva..e pamant ! PaMaNT ! . Mai tarziu,epava se opreste in nisip.
Ochii mi se umplu de lacrimi..Dupa atata timp ,in sfarsit,uscat. Ma asez pe nisipul fierbinte. Inchid ochii,si incep sa prind radacini. Inteleg tot acum. Lumea isi lasa efluviile peste mine,totul e lumina,arome,culori.
Si-mi amintesc de romanul acela..mai apuc sa soptesc,aproape neauzit ..si moartea e o alta iubire