De cand ma stiu,am stat agatat de o ramura.
Cand m,am individualizat,eram mic,verzui,si imprejurul meu ,creaturi uriase cu aripi,bazaiau de zor, intrand in placentele noastre,pe care umanii le numesc flori. Atat de primitivi oamenii astia.Nu se nasc ca noi,cu cunoasterea speciei,transmisa din radacina primordiala.
Imprejur,alti frati de,ai mei,inmugureau in razele soarelui .Toti sarbatoreau lumina Sursei cele mari. Noaptea, ne vorbeam susotind,si primeam vantul prin toti porii.
Au trecut zile,nopti..incet,incet,ne apropiam de maturizare. Din ghemotoacele mici ,verzi,ajunsesem niste fructe pline,galbene.
Uneori,cate un frate ne parasea,pentru a merge in ultima calatorie. Ii simteam cum se dezlipesc si cad pe pamant. Ne puteam atinge toti cu emanatiile verzi ce ne procurau hrana. Cand ne era frica, ne strangeam unii in altii,si ne luam ramurile in brate.
Zilele treceau repede,se facea din ce in ce mai frig.. Ramasesem printre cei mai vechi ce inca rezistau pe ram. Multi confrati cazuti deja se reintegrasera in pamant.
In unele zile de toamna tarzie,inca mai percepeam auriul razelor pe piele,incercand,poate,sa retin ceva din caldura lor.
Prima zapada ne,a luat pe neasteptate. Ramasesem singurul ce inca se incapatana sa nu cada de pe ramul gol,si inghetat.
Ea, plecase .
Mereu credeam ca va sta alaturi de mine,credeam ca am sa pot impiedica ruperea legaturii. Insa,pana la urma,un fruct e doar un fruct,zambesc aiurea..
SI eu totusi,inca sunt aici,dovada ca daca vrei suficient de mult..en fin, nici nu mai conteaza. Uneori ninge,si coaja mi se acopera cu cristale de gheata. Mi,e frig,si totusi inca sunt aici,zgribulit, nu renunt ! O sa vina din nou primavara,stiu asta..trebuie sa rezist.
Au trecut doua luni. Am inteles. Rasarituri,apusuri,frig,vant.. sunt reci si straine. Rostul lucrurilor e sa se termine.Nu mai vreau. Odata,din mine,vor iesi alte tulpini. Eu nu mai vreau sa fiu doar un fruct singur. Ma arunc in jos,si cad in zapada,undeva intr,o livada, eu..Marul.
